Flora & fauna

FLORA ŞI VEGETAŢIA

„Din aprilie până în octombrie Bucegii sunt un rai de flori”. Cu aceste cuvinte citate din Cartea Munţilor a Bucurei Dumbravă îşi începe profesorul şi alpinistul Alexandru Beldie lucrarea sa de referinţă „Flora şi vegetaţia munţilor Bucegi” În care prezintă 1185 de specii de plante. Inspirat din cartea sa „Flori din munţii noştri” citez câteva dintre florile mai reprezentative ale Bucegilor.
Plante de primăvară: brânduşa (crocus heuffelianus), piciorul cocoşului (ranunculus montanus), dediţei (pulsatilla alba), degetăruţ (soldanella), ochiul găinii (primula minima), stânjenel (iris ruthenica), anghelina (primula longiflora), ciuboţica cucului (primula elatior).

Plante de pajişti: sângele voinicului (nigritella nigra şi rubra), garofiţa pitică (dianthus gelidus), garofiţa (dianthus tennifolius), cornut (cerastium arvense), smirdar (rhododendron kotschyi), floarea reginei (leontopodium alpinum), clopoţel de munte (campanula alpina) etc.
Plante de stânci, bolovănişuri, grohotişuri, pietrişuri: iarbă roşioară (silene acaulis), garofiţa albă de stânci (dianthus spiculifolius), mierluţă pitică (minuartia sedoides), mac galben (papaver pyrenaicum), saxifraga roşie (saxifraga oppositifolia), gălbinele (doronicum carpaticum), vulturica de stânci (hieracium villosum) etc.
Vegetaţia munţilor Bucegi cuprinde două zone: zona forestieră şi zona alpină.

Zona forestieră este formată din: etajul montan inferior (500 – 700 m) reprezentat prin făgete pure sau cu carpen; etajul montan mijlociu (700 – 1400) m format din amestecuri de fag, brad şi molid; etajul montan superior (1400 – 1650) m format din molidişuri; etajul subalpin 1650 – 1800 m format din rarişti de limită şi tufărişuri.
Zona alpină cuprinde: etajul alpin inferior (1800 – 2250 m) format de tufărişuri de jnepeni (pinus mugo), pajişti cu ţepoşică (nardus stricta), pajişti de brâne cu festuca (amethystina); etajul alpin superior (2250 – 2500 m) format de tundra alpină (asociaţii pionier) şi pajişti cu carvex curvula.

FLORA PROTEJATĂ

Cităm numai cele mai cunoscute flori protejate de lege: floarea reginei (leontopodium alpinum), smirdarul (rhododendron kotschyi), sângele voinicului (nigritella-rubra şi nigra), bulbuci de munte (trollius europaeus), ghinţura galbenă (genţiana Iuţea), cupele (genţiana kochiana), ciurul zânelor (daphne blagayana).

Din bogata faună a munţilor Bucegi cităm doar câteva mamifere şi păsări mai reprezentative.
În zona forestieră trăiesc cerbul, căprioara, mistreţul, ursul, lupul, vulpea, veveriţa, pârşul, iar în zona abruptă subalpină se întâlneşte capra neagră. Dintre păsări amintim: cocoşul de munte, acvila, şorecarul, corbul, bufniţa, mierla, cojoaică de stâncă (fluturele de piatră) etc.

REZERVAŢIILE NATURALE DIN MUNŢII BUCEGI

rezervaţia principală (400 ha) constituie o fâşie continuă de-a lungul versanţilor exteriori ai masivului, de la Sinaia până în Şaua Strunga. Rezervaţia cuprinde şi o zonă ştiinţifică de protecţie absolută în Jepii Mici şi Caraiman incluzând Valea Jepilor.
rezervaţia Peştera Ialomiţei cuprinzând Muntele Cocora, Peştera Ialomiţei şi Valea Horoabei, Muntele Bătrâna.
rezervaţia Zănoaga cuprinde muntele şi cheile cu acelaşi nume.
rezervaţia botanică Vârful Omul (2505m) cuprinde grupări vegetale caracteristice tundrei alpine.
rezervaţia botanică Babele (2200 m).
rezervaţia botanică Poiana Crucii (1590 m).
rezervaţia turbăria Lăptici (1470 m) cuprinde cea mai interesantă mlaştină oligotrofă din Bucegi.

Geografie

Caraimanul

Din mijlocul vastei cingători de păduri ce-i înveşmîntează poalele, Caraimanul se înalţă deasupra Buştenilor, oferind una dintre cele mai grandioase privelişti din abruptul prahovean al Bucegilor. Masivul prezintă trei flancuri stîncoase şi anume: versantul nordic, spre Valea Albă, versantul răsăritean sau ,,Faţa Caraimanului”, de-a lungul Văii Prahova, şi versantul sudic, deasupra Văii Jepilor. Pe aproape întreaga sa desfăşurare, versantul nordic, denumit şi Peretele Albişoarelor, este brăzdat de o serie de vîlcele stîncoase, puternic înclinate, cu hornuri şi săritori mari, denumite Albişoarele Văii Albe. Linia somitală a Peretelui Albişoarelor formează Creasta Picăturii, care coboară prin cîteva trepte înalte din Şaua Caraimanului şi ia sfîrşit la E, cu piramida Vîrfului Picătura.

Versantul nordic este întretăiat de o singură cingătoare mai importantă, Brîna Văii Albe care porneşte din Şaua Caraimanului şi coboară uşor în firul Văii Albe unde ia sfîrşit mai sus de Brîna Mare a Coştilei. Versantul răsăritean sau ,,Faţa Caraimanului”, cuprins între Creasta Picăturii (N) şi Creasta Brînelor (S), este brăzdat în diagonală de o singură vale mai însemnată, Valea Seacă a Caraimanului. Aceasta se formează din Şaua Caraimanului, de sub promontoriul pe care se ridică Monumentul Eroilor, şi confluează cu Valea Albă după un curs lung şi foarte accidentat, întrerupt de numeroase săritori. Pe dreapta, Valea Seacă primeşte afluenţii stîncoşi Vîlcelul Mortului şi Vîlcelul Uriaşului, iar mai jos, V. lui Zangur, care porneşte din Brîna Portiţei. În comparaţie cu celelalte flancuri, versantul sudic al Caraimanului este mai bogat în vegetaţie, iar pereţii întrerupţi de numeroase brîne.

Cea mai însemnată dintre văile acestui versant, Valea Spumoasă, se formează pe flancul sudic al Şeii Caraimanului, întretaie Brîna Portiţei şi sfîrşeşte în Valea Jepilor, deasupra căreia primeşte cîteva izvoare bogate, ale căror ape se despletesc în zeci de fire. Un aspect caracteristic al acestei feţe îl constituie brînele sudice ale Caraimanului, dintre care cea mai însemnală, Brîna Portiţei, porneşte din firul Văii Jepilor, pătrunde prin Portiţa Caraimanului şi coboară în Valea Seacă a Caraimanului. Mai sus de Brîna Portiţei, versantul este străbătut de numeroase brîne, dintre care cea mai importantă, Brîna Mare a Caraimanului, se strecoară însoţită de potecă pe sub pereţii Spinării Caraimanului, şi ia sfîrşit în Şaua Caraimanului.

Caraimanul este despărţit de muntele vecin, dinspre S, Jepii Mici, prin Valea Jepilor (numită şi V. Caraimanului). Această vale îşi are obîrşia în platou, din marginea căruia scapă peste o mare ruptură de pantă, care formează Cascada Caraimanului. De la Brîna Portiţei în jos, V. Jepilor se adînceşte între maluri puternic înclinate, primeşte o serie de vîlcele, atît de pe flancul Caraimanului cît şi de pe cel al Jepilor Mici, şi confluează cu Valea Prahovei, la Buşteni.

Jepii Mici

În şirul prahovean al Culmii principale, Jepii Mici formează o treaptă inferioară evidentă faţă de masivele Caraiman şi Coştila. Versantul nordic se caracterizează printr-o vegetaţie lemnoasa abundentă cu jnepenişuri şi covoare de smirdar ce se aştern bogate, printre ţancuri şi muchii stîncoase, în timp ce faţa sudică se deschide luminoasă, cu pereţi golaşi de stîncă şi brîne înierbate, ceea ce face ca Jepii să fie consideraţi pe drept cuvînt, munţi ai contrastelor.

Jepii Mici se întind între Valea Jepilor şi Valea Urlătoarea Mare, care îi desparte la S, de Jepii Mari. Creştetul lor domină Valea Prahovei în dreptul localităţii Poiana Ţapului. Abruptul Jepilor Mici prezintă două zone distincte delimitate în porţiunea superioară de coama Vîrfului Jepilor Mici. De la înălţimea Brînei Mari a Jepilor se desprind către E coamele stîncoase ale Glăii Mari şi Clăiţei. Aceşti pinteni mărginesc Valea Seacă a Clăii (sau Valea Seacă a Jepilor). Muchia ascuţită şi stîncoasă a Clăiţei desparte această vale de bazinul Văii Jepilor. La N de Muchia Clăiţei se înalţă Creasta cu Zîmbri, acoperită cu rarişti de larice şi zîmbru (Pinus cembra), şi a cărei siluetă domină porţiunea inferioară a Văii Jepilor. Coama Clăii Mari constituie, prin poziţia şi aspectul său, un element specific al abruptului Jepilor Mici. Mult ieşită din pieptul muntelui, aceasta sfîrşeşte într-o faţă abruptă, care domină peisajul Văii Prahovei între Poiana Ţapului şi Buşteni, de unde prezintă înfăţişarea unei piramide uriaşe cu vîrful rotunjit. Flancul sudic al Clăii Mari formează un perete înalt, ce se ridică, întretăiat de două brîne (Brîna de Sus şi Brîna Subţire), din firul extrem nordic al Văii Comorilor.

La S de Claia Mare, abruptul Jepilor Mici este brăzdat de firele Văii Comorilor, care se unesc şi confluează cu Valea Urlătoarea Mică. Din malul drept al acestei văii, se înalţă Creasta Urlătorilor, care desparte V. Urlătoarea Mică de V. Urlătoarea Mare. Această creastă, ca şi cele mai multe din abruptul Jepilor Mici, ia sfîrşit spre E printr-un perete frontal.

Jepii Mici prezintă numeroage brîne, în special în partea superioară a abruptului. Una singură străbate prin mijloc întregul abrupt, şi anume, Brîna Mare a Jepilor (Brîul lui Răducu), care porneşte din V. Urlătoarea Mare şi ia sfîrşit în V. Jepilor.