Alpinism

1. VALEA SEACĂ A JEPILOR

Ramificaţii pe arteră: 18 A. Brîul Mare al Jepilor; Muchia înaltă din Jepii Mici; Vf. Clăii Mari (Traseele fără indici sînt menţionate în textul arterei).

Generalităţi. Ascensiunea Văii Seci a Jepilor (denumită şi Valea Seacă a Clăii sau Valea Seacă dintre Clăi), începînd dintr-un punct situat în plină zonă forestieră, se desfăşoară pe o diferenţa de nivel egală cu porţiunea de stîncă a unora dintre marile văi de abrupt, între care: V. Coştilei, V. Gălbinelelor, Hornul Coamei, V. Mălinului etc).

Privit în ansainblu, traseul Văii Seci prezintă un caracter alpin mai puţin accentuat decît al văilor din masivele Caraiman şi Coştila, obstacolele de pe parcurs – deşi numeroase – fiind, în general, lipsite de dificultăţi, iar regiunea acoperită cu o vegetaţie subalpină abundentă, caracteristieă versanţilor nordic şi răsăritean ai Jepilor Mici.

Grad de dificultate: 1B; traseul fiind uşor, este accesibil alpiniştilor începători. Materiale: o coardă pentru coechipieri. Durata pînă la Brîul Jepilor: 2 – 3 ore.

Itinerar pînă la baza traseului. Urmînd din Buşteni str. Industriei ajungem după cca 20 min la ramificaţia următoarelor drumuri: spre stînga, Drumul Urlătorilor, marcaj triunghi albastru (indice 4); înainte, drumul carosabil V. Jepilor – fostele cariere Caraiman, marcaj cruce albastra (indice 5). De-a lungul ,,Drumului Urlătorilor”, care urcă iniţial o coastă înclinată, trecem după 15 min pe la cantonul ,,La Grătar”, iar de aici, după un parcurs orizontal, întîlnim foarte curînd Valea Seacă a Clăii, a cărei intrare, covîrşită de o vegetaţie sălbatică, prezintă un aspect cu totul inospitalier.

Descrierea traseului. Valea este întreruptă de o primă săritoare, înaltă de cca 25 m, care poate fi escaladată direct sau ocolită prin dreapta, printr-un horn pămîntos. In continuare, trecem peste o înlănţuire de săritori de mică înălţime, după care vegetaţia din fir dispare cu totul, iar coastele din dreapta văii (cum urcăm) devin mai accesibile. Sîntem în acest punct, pe flancul sudic al Clăiţei, a cărei muchie singuratică începe să se profileze în dreapta noastră.

De la limita inferioară a stîncii, valea oferă un orizont mai larg şi descrie o curbă uşoară spre SV. Firul văii este întrerupt curînd de o săritoare surplombată de un mare bloc, pe care o escaladăm prin interiorul unei grote ce sfredeleşte acest obstacol. După depăşirea acestei săritori, ajungem curînd în dreptul Brîului Subţire – pridvor înierbat şi îngust ce încinge pieptul Clăii Mari, a cărei coamă se conturează în stînga noastră – iar după ce escaladăm, în continuare, alte trei săritori, trecem pe la confluenţa unui vîlcel stîncos ce coboară din dreapta (cum urcăm). De aici urmăm mai departe firul principal, iar după un parcurs scurt, urcăm pantele uşor înclinate de sub şaua ce desparte Brîul Jepilor de coama Clăii Mari (spre E) unde ascensiunea Văii Seci ia sfîrşit.

Din Brîul Jepilor itinerarul poate fi continuat de-a lungul acestei cingători, spre N, pe un traseu care traversează versantele E şi N ale masivului, pînă în V. Jepilor.

Pentru Brîul Mare al Jepilor .

Un al 2-lea itinerar, cu mult mai dificil şi de un accentuat caracter tehnic (Muchia înaltă din Jepii Mici; grad de dificult: 4B) urmează linia uriaşului contrafort ce scapă vertical de sub Vf. Jepii Mici şi ia sfîrşit în Brîul Mare al Jepilor, la N de obîrşia V. Seci.

In sfîrîjit, un traseu mai scurt, însă deosebit de interesant atît prin parcursul sau cît şi prin perspectiva ce deschide asupra V. Prahova, este acela care conduce în Vf. Claii Mari.

Brîul Mare al Jepilor – Vf. Clăii Mari. Din Brîul Jepilor, urmăm spre E coama la început înierbată, ce face legătura cu Vf. Clăii Mari, ocolind pe feţele nordice (prin stînga cum înaintăm spre E) cele două vîrfuri care preced punctul culminant al Clăii; în continuare, traversăm o porţiune de creastă foarte îngustă, mărginită de abisele adînci ale V. Comorilor (în dreapta spre S) şi Văii Seci a Clăii (în stînga spre N), pînă în punctul unde aceasta devine inaccesibilă. De aici, părăsind creasta coborîm către stînga, pe faţa corespunzatoare Văii Seci, după care urcăm spre dreapta în Vf. Clăii Mari (1863 m). Menţionăm că pasajele mai expuse de pe parcursul final, sînt prevăzute cu cabluri.

Traseele de legătură

A. Şaua Brîului Mare al Jepilor – Platoul Jepilor Mici. Urmăm la dreapta (N) Brîul Mare al Jepilor, pînă în dreptul primei creste ce coboară din Jepii Mici spre E (Muchia înalta). Aici distingem o fisură ce brăzdează peretele stîncos situat deasupra brînei, şi care se continuă prin două hornuri largi şi înierbate, perfect vizibile.

Urcînd fisura şi apoi hornul din stînga, ajungem sub muchia Vîrfului Jepilor Mici. Continuăm spre V, în lungul acestei creste, pînă în Brîul de Sus al Jepilor. De aici, parcurgînd o porţiune din brînă spre stînga ieşim curînd în platou.

B. Brîul Mare al Jepilor – Drumul Urlătorilor. Urmînd brîul la stînga, spre SV, trecem peste cele trei fire de obîrşie ale Comorilor. Din creasta imediat următoare celui de al 3-lea fir, brîul iese pe faţa Văii Urlătoarea Mică. Urmăm pe sub pereţi şi pe o mică porţiune, hăţaşul Brîului, coborîm apoi direct feţele înierbate de pe malul stîng al văii (cum coborîm) după care, trecînd pe malul opus, prindem un hăţaş ce urcă printre jnepeni în drumul Buşteni – canton Jepi.

Caracteristica traseului iarna. În epoca marilor zăpezi obstacolele fiind complet acoperite, Valea Seacă poate fi urcată în condiţiuni uşoare; continuarea itinerarului la platou prezintă în schimb, puncte de trecere dificile.

2. BRÎUL MARE AL JEPILOR

Generalităţi. Brîul Mare al Jepilor, denumit şi Brîul lui Răducu, întretaie versantul estic al Jepilor Mici şi o parte din versantul nordic al acestui masiv, prezentînd, pe un parcurs foarte sinuos, numeroase denivelaţii şi cîteva discontinuitaţi. Grad de dificultate: 1 A; traseul uşor, este accesibil alpiniştilor începători sub conducerea unui cunoscător al locurilor. Materiale: o coardă pentru coechipieri. Durata din Drumul Urlătorilor în V. Jepilor: 3 – 4 ore.

Itinerarii pînă la intrarea pe traseu: Artera indice 18, pînă la semnalarea în text a Brîului Mare al Jepilor sau Drumul Urlătorilor (indice 4).

Descrierea traseului: 1. Porţiunea Brîului Mare al Jepilor, între Drumul Urlătorilor şi Şaua Clăii Mari. Urcăm din Buşteni pe Drumul Urlătorilor, pe care-1 părăsim la cota 1660, urmînd spre dreapta un hăţaş, printre rarişti de larice şi jnepeni, care ne conduce curînd în Brîul Mare al Jepilor. Din dreptul V. Urlătoarea Mică, punct în care brîul prezintă o mare discontinuitate, urcăm direct coastele înierbate din dreapta firului pînă la baza unor pereţi, unde brîul apare din nou. Urmîndu-1 spre dreapta traversăm succesiv cele trei fire ale Comorilor, după care brîul ajunge, după un parcurs scurt şi uşor în Şaua Clăii Mari.

2. Porţiunea Şaua Clăii Mari – V. Jepilor. Din dreptul Clăii Mari brîul trece pe deasupra firelor de obîrşie ale V. Seci a Clăii, lasă în stînga Muchia înaltă, contrafort uriaş ce scapă de sub Vf. Jepii Mici, iar în dreapta Muchia Clăiţei, pe care o traversează printr-un pîlc des de jnepeni. Din dreptul acestei a doua coame frontale, coborîm în firul Vîlcelului Clăiţei, după care urcăm pe malul opus, în Creasta cu Zîmbri (importantă staţiune de Pinus cembra), a cărei coamă delimitează versantele estic şi nordic ale masivului. Din acest punct urmăm cu atenţie accidentaţiile foarte capricioase ale parcursului, în care zonele stîncoase alternează cu cele acoperite cu o vegetaţie luxuriantă.

Trecînd în partea opusă a Crestei cu Zîmbri, urmăm brîna către V şi traversăm curînd un prim vîlcel cu buruienişuri. Hăţaşul brînei se strecoară apoi pe sub un perete stîncos şi traversează un al doilea vîlcel, la confluenţa celor două braţe din care este format. Urcînd pe coasta opusă ne strecurăm pe sub peretele ce cade din stînga, după care coborînd o pantă uşoară, ajungem în firul celui de al treilea vîlcel (afluent al Vîlc. Mare al Brînei). După traversarea unui al patrulea vîlcel, orientarea devine mai grea, această porţiune avînd un relief foarte frămîntat. Nu mult după traversarea vîlcelului coborîm direct printr-o rarişte, căutînd să nu pierdem hăţaşul. Trecem de-a coasta o porţiune foarte îngustă a brîului, iar în continuare o muchie stîncoasă, de unde brîul tot mai larg intersectează ultimul vîlcel şi coboară în firul Văii Jepilor, unde poteca văii trece de pe flancul Jepilor Mici pe acela al Caraimanului.

Trasee de legătură. Poteca Văii Jepilor, urmată în sus conduce la cabana Caraiman, după cca 1 ½ oră, iar în jos, la Buşteni, după 1 oră.

3. VALEA SEACĂ A CARAIMANULUI

Ramificaţii pe arteră:  Fisura Galbenă; Valea lui Zangur;  Ţancul Uriaşului (Traseul Frontal); Brîul Portiţei;Spălătura Văii Seci a Caraimanului.

(Traseele fără indici sînt menţionate în textul arterei).

Generalităţi. Varietatea şi frecvenţa obstacolelor ce se desfăşoară pe un parcurs relativ lung, fac din Valea Seacă a Caraimanului unul dintre cele mai indicate itinerarii de tranziţie de la ascensiunea văilor cu caracter alpin la aceea a vîrfurilor, crestelor şi micilor pereţi de abrupt. Acelaşi traseu constituie, pentru căţărătorii pregătiţi, o arteră de pătrundere directă şi uşoară la baza itinerariilor din Ţancul Uriaşului şi Peretele Sudic al Picăturii. Valea prezintă între punctul de intersecţie cu Drumul Fîntînii şi Şaua Mare a Caraimanului (alt. 2325 m), trei porţiuni de aspecte cu totul distincte şi în parte contrastante, şi anume: porţiunea inferioară, avînd o înclinaţie moderată şi un mic număr de obstacole; amfiteatrul larg şi uşor înclinat al Poienii Mari, acoperit pe întinderi vaste cu bogate tufărişuri de jnepeni, şi în sfîrşit, hornurile stîncoase, înguste şi puternic înclinate din treimea superioară a parcursului.

Menţionăm, în încheiere, că ascensiunea Văii Seci era considerată cu trei decenii în urmă (1927 – 1929) ca una dintre cele mai temerare încercări. Grad de dificultate: 1B; traseul este accesibil alpiniştilor pregătiţi. Materiale: o coardă pentru coechipieri. Durata: 3-5 ore.

Itinerar pînă la baza arterei. Pornind din Buşteni, urmăm, de la capătul de sus al str. Fîntînii, poteca de pădure marcată cu semnul cruce roşie (denumită şi Drumul V. Seci), traversăm după cca 30 min, firul foarte slab definit al Vîlcelului de sub Portiţă, acoperit cu o vegetaţie bogată, iar după un parcurs aproape orizontal, coborîm curînd în albia adîncă a Văii Seci.

Descrierea arterei. Primele săritori sînt mici şi lipsite de dificultăţi. Firul văii pătrunde curînd într-un prim canion cu pereţi foarte apropiaţi şi verticali, la capătul căruia o săritoare de aspectul unui scoc, înalt de cca 15 m, poate fi trecută direct sau ocolită cu uşurinţa de-a lungul unei platforme înguste ce urcă prin stînga şi paralel cu firul văii. La mică distanţă în amonte, şi anume în punctul unde coastele din dreapta (cum urcăm) se îndepărtează, un vîlcel ce coboară de sub versantul sudic al Picăturii (Vîlcelul Strungii Mari) marchează traseul care conduce la baza Fisurii Galbene.

După trecerea directă sau ocolirea unei a doua săritori mari, denumită ,,Săritoarea lui Zangur”, ajungem la confluenţa cu V. lui Zangur (grad de dificult. 1A), al cărei traseu urcînd în prelungirea V. Seci este confundat uneori cu aceasta din urmă.

Valea lui Zangur – Brîul Portiţei (Portiţa Caraimanului). Valea lui Zangur prezintă un parcurs lipsit de obstacole, cu excepţia a două mici săritori situate în apropierea confluenţei cu Valea Seacă; hăţaşul, care urmează firul şi coastele văii, în parte acoperite de vegetaţie, urcă pe alocuri pieptiş în Brîul Portiţei, în imediata apropiere a Portiţei Caraimanului, mică fereastră săpată într-o muchie îngustă de conglomerate. Brîul Portiţei urmat la stînga, spre SV, conduce în V. Jepilor, după cca 2 ore din Valea Seacă, iar la dreapta, spre N la baza hornurilor finale ale Văii Seci.

Curînd după ce depăşim confluenţa cu Valea lui Zangur, o săritoare verticală de cca 10 m înălţime (Săritoare din Cotitură) poate fi escaladată direct – în cazul cînd fereastra ce o formează în partea superioară nu este blocată – sau ocolită prin stînga văii. Firul prezintă în continuare şi pe o scurtă porţiune, un curs sinuos, pătrunde într-un mic canion, iar cîteva zeci de metri mai sus primeşte din stînga Vîlcelul Uriaşului, al cărui fir, urmat pe o mică porţiune, în sus, conduce la baza peretelui ce cade către N, din Creasta Ţancului Uriaşului.

Începînd de la confluenţa sus-amintită, Valea Seacă este întreruptă de Săritoarea Prelucie, formată dintr-o înlănţuire de lespezi puternic erodate de ape şi alunecarea lentă a zăpezilor. Acest obstacol poate fi escaladat direct, urmînd scocurile şi micile fisuri ce-1 brăzdează frontal sau ocolit prin coastele înierbate şi pe lîngă jnepenişul din dreapta văii (cum urcăm).

Traseul ajunge curînd în imensul amfiteatru al Poienii Mari, care deschide o perspectivă largă şi dă o singulară măreţie asupra acestui vast cuprins de piatră, dominat în dreapta – cum privim spre Crucea Eroilor – de marile piramide ale Picăturii şi Colţului Strungii Mari, iar în stînga, de creasta fierăstruită a Ţancului Uriaşului. În centru, Hornurile Văii Seci, întunecoase şi umede, se prăvălesc aproape vertical din ţărmura răsăriteană a platformei Caraimanului, formînd la ieşirea în poiană un mic con de dejecţie; în stînga hornurilor, Spintecătura V. Seci şi Vîlcelul Mortului brăzdează aproape liniar faţa Caraimanului, iar în dreapta, strecurîndu-se pe sub peretele sudic al Crestei Picătura, Spălătura Văii Seci ia sfîrşit deasupra aceleiaşi poieni, printr-o ruptură de pantă de proporţii neobişnuite.

Poiana Mare a Văii Seci – Creasta Picăturii (Strunga Mare). Din Poiana Mare, către NE, un brîu larg, acoperit în parte cu jnepeni, urcă în strunga dintre Turnurile Albişoarelor (spre E) şi Faţa Înaltă (spre V) din Creasta Picăturii. Acelaşi brîu, pe alocuri discontinuu, urmat spre dreapta (NE) conduce la baza Vîlcelului Strungii Mari a cărui ascensiune ia sfîrşit în strunga de o formă foarte caracteristică dintre Vf. Picătura şi Colţul Strungii Mari, după un parcurs întrerupt în treimea superioara de obstacole foarte dificile.

Din marea poiană a văii şi după o traversare în urcuş uşor spre stînga, pătrundem în Hornurile Văii Seci, în dreptul Brîului Portiţei a cărui cingătoare, pe alocuri acoperită cu jnepeni şi însoţită de un mic, hăţaş, traversează către S Spintecătura Văii Seci şi Vîlcelul Mortului îndreptîndu-se, prin fereastra denumită ,,Portiţa Caraimanului” şi peste Valea Spumoasă, spre V. Jepilor.

De la Brîul Portiţei în sus, firul Văii Seci este întrerupt de o primă săritoare (Săritoarea Portiţei), aproape verticală, însă de o înălţime ce nu depăşeşte 5 m; după ce o urcăm cu uşurinţă prin fisura din stînga, ajungem curînd în faţa celei de a doua săritori, denumită, Săritoarea Neagră, a cărei escalada este lipsită de dificultaţi. Urmează imediat Săritoarea Crucii (cca 15 m), care poate fi urcată direct sau ocolită prin dreapta. Cîteva zeci de metri mai sus, Hornul Adînc, mai dificil decît obstacolele precedente, poate fi escaladat pe un prag îngust, prin dreapta şi paralel cu scocul frontal. Nu ne vom angaja în nici un caz pe feţele aparent accesibile din stînga văii (dreapta cum urcăm), care ascund pericole nebănuite din cauza pantei excesive şi a micilor platforme şi trepte de iarbă ce se rup cu uşurinţă. Curînd ajungem la baza celui mai dificil obstacol de pe parcurs (Săritoarea Mare, înălţirne 25 m), care avînd aspectul unui horn îngust şi aproape vertical, se escaladează pe cîteva mici porţiuni, prin ramonaj.

In continuare, ,,Săritoarea de sub Streaşină” este ultimul obstacol al văii; graţie numeroaselor prize, aceasta poate fi escaladată direct dupa care, urcînd cu uşurinţă prin bolovanişul şi micile scocuri ale firului, ajungem în Brîul de Sus (sau ,,Brîul de sub Streaşină”), prispă largă şi odihnitoare în faţa unei grote adînci, surplombată, pe toată desfrişurarea ei, de o uriaşa boltă de piatră. Din Brîul de Sus, unde ascensiunea Văii Seci este virtual terminată, orientîndu-ne spre S şi apoi brusc la dreapta, spre V, ajungem 15 min în Şaua Mare a Caraimanului.

Variantă. Din dreptul Brîului de Sus putem continua ascensiunea ultimei porţiuni din partea superioară a Văii Seci, printr-un mic canion acoperit de grohotiş şi peste o săritoare înaltă de forma unui diedru, această varianta ieşind direct la Crucea Caraimanului, după cca 20 min.

Trasee de legătură. 1. De la Crucea Caraiman poteca ce însoţeşte Brîul Mare al Caraimanului către SV conduce după 15-25 min, la cabana Caraiman, iar de aici fie la Buşteni fie la Babele-Peştera.

2. Din Şaua Caraimanului, urcînd la creastă şi apoi de-a lungul Platoului Coştilei spre N şi NV, ajungem după cca 25 min în drumul Sinaia-Omul, care urmat la dreapta, spre N, conduce la cabana Omul (indice 3 B), iar la stînga spre S, la cabana Babele.

Caracteristica traseului iarna. Pe porţiunea inferioară, cuprinsă între Poteca Fîntînii şi Vîlcelul Uriaşului, valea prezintă o pantă mijlocie, iar zăpada este solid ancorată în pereţii apropiaţi ai canionului. În zona de mare deschidere a văii (amfiteatrul Poienii Mari), linia ascensională urmează coastele din dreapta firului (cum urcăm), după care, printr-o traversare lungă şi aproape orizontală spre stînga, intrăm în hornuri. Pe această porţiune zăpada este fixată puternic în pereţii laterali; totuşi, din cauza accentuatei înclinaţii a parcursului, stratul se dizlocă pe unele porţiuni cu uşurinţă. În faţa grotei Brîului de Sus zăpada, depozitată obişnuit în mari cantităţi, formează o creastă falsă al cărei flanc exterior scapă vertical şi pe o mare adîncime către abis. Asiguraţi în coardă, traversăm flancul exterior al acestei coame (spre S), după care, orientîndu-ne brusc la dreapta, urcăm cu uşurinţă coastele ce ne despart de Şaua Caraimanului.

Ascensiunea Văii Seci, care durează după consistenţa zăpezii, între 3-5 ore, este accesibilă numai alpiniştilor bine antrenaţi.

4. FISURA GALBENĂ

Generalităţi. Traseul conduce pe desfăşurarea a cinci lungimi de coardă, de-a lungul unor obstacole dificile, în deosebi pe porţiunea centrală, iar în continuare, peste cîteva pasaje expuse şi aeriene. Roca, foarte friabilă pe unele porţiuni, impune o cît mai atentă alegere a prizelor. Grad de dificultate: 4 A; traseul, de dificultate accentuată, este accesibil alpiniştilor cu o pregătire avansată. Materiale: 2 corzi a 40 m, 15 carabiniere, 4 – 5 pitoane. Durata pentru2-3 echipieri: 1 – 2 ore. De la Buşteni la baza traseului: cca 2 ore.

Itinerar pînă la baza traseului: vezi artera indice 19, pînă la semnalarea în text a Fisurii Galbene.

Descrierea traseului. Urmînd către obîrşie, Vîlcelul Strungii Mari, al cărui fir, pe alocuri slab definit, brăzdează flancul sudic al Crestei Picătura, ajungem după traversarea cîtorva obstacole elementare în dreptul unei mici grote, care marchează intrarea pe traseul Fisurii Galbene. În cursul primei L.C. escaladăm un horn uşor înclinat către stînga, după care ne regrupăm curînd pe o platformă largă. De aici efectuăm o traversare spre dreapta (a 2-a L.C.), de-a lungul unui prag acoperit cu vegetaţie. Urcînd un al doilea horn (a 3-a L.C.), întîlnim după cca 12 m o surplombă, a cărei escaladă impune o foarte atentă manevrare a corzilor. În continuare, traseul urmează o fisură cu roca friabilă, de cca 25 m înălţime, care ia sfîrşit într-o grotă, unde ne regrupăm din nou. Pasajul următor (a 4-a L.C.), de cca 20 cm, constituie punctul-cheie al parcursului.

După escalada unei surplombe, la coardă dublă, pătrundem într-un al treilea horn, complet lipsit de prize şi fisuri. Pentru trecerea acestui obstacol au fost întrebuinţate, în cursul primei escalade, şase tendoare (dispozitive tubulare ce se fixează prin extensiune laterală în pereţii unei fisuri, şi care pot fi întrebuinţate ca trepte, în punctele unde fixarea pitoanelor şi utilizarea scăriţelor este grea). Dupa regrupare, urmăm spre stînga un brîu cu jnepeni, ce ne conduce, după un foarte scurt parcurs, pe platforma în care ia sărşit cel de al doilea rapel din Vf. Picătura. Adăugăm că, din punctul de traversare, Fisura Galbenă poate fi continuată pe un parcurs lipsit de dificultăţi, pînă la creastă, în apropierea Hornului cu Zade, de unde putem urca în Vf. Picătura.

Trasee de legătură. Din Vf. Picătura sau de pe platforma celui de al doilea rapel, coborîm spre SV, în Strunga Mare. De aici, traversînd creasta ce se desprinde din Vf. Strungii Mari, către N, atingem, după un rapel de cca 30 m, firul Albişoarei Turnurilor, care conduce în Valea Albă (Poiana ,,La Verdeaţa”). Pe poteca marcată cu semnul triunghi galben, iar în continuare, pe Drumul Munticelului, în jos (marcaj triunghi roşu), ajungem la Buşteni după cca 2 ore din Strunga Mare, sau 30-40 min din Poiana,,La Verdeaţă”.

5. ŢANCUL URIAŞULUI (TRASEUL FRONTAL)

Generalităţi. La mică distanţă în amonte de confluenţa cu Valea lui Zangur, Valea Seacă a Caraimanului primeşte din stînga (cum urcăm) firul uşor înclinat al Vîlcelului Uriaşului, deasupra căruia se conturează coama îngustă şi dantelată a Ţancului Uriaşului (în stînga). Aceasta lasă către vîlcel un perete vertical, a cărui escaladă frontală trece peste o serie de fisuri întrerupte de numeroase surplombe şi cu roca foarte friabilă şi ia sfîrşit în punctul culminant al ţancului. Grad de dificultate: 4 A; traseul, accentuat dificil, este accesibil alpiniştilor cu o pregătire avansată. Materiale: 2 corzi a 40 m, 15 carabiniere, pitoane. Durata pentru 3 echipieri: 1 – 2 ore. De la Buşteni la baza traseului: 2 – 3 ore.

Itinerar pînă la baza traseului: vezi artera indice 19, pînă la semnalarea în text a Ţancului Uriaşului (Traseul Frontal).

Descrierea traseului. Urmînd de la confluenţa cu Valea Seacă fie coastele, fie făgaşul pietros al Vîlcelului Uriaşului, ajungem curînd în dreptul Strungii Mici, şa îngustă la baza contrafortului ce cade către E, din coama de o formă cu totul particulară a ţancului. Din aceasta şa efectuăm o traversare de 10 m spre dreapta, pe faţa corespunzătoare Vîlcelului Uriaşului, trecem de-a lungul unei platforme cu zade şi ocolim pe o faţă foarte înclinată şi prin dreapta, un mare bloc stîncos.

Escaladînd din acest punct o fisură de 8 m, ajungem sub linia frontală a peretelui; de aici, după o traversare de cca 4 m către stînga, pătrundem într-un horn, în interiorul căruia ne regrupăm. In cursul celei de-a 2-a L.C. urcăm o fisură de cca 10 m, care, luînd în partea finală aspectul unui horn îngust, permite un ramonaj uşor. După trecerea porţiunii centrale a hornului, întreruptă de un bloc. Încastrat între pereţi, escalada devine mai dificilă şi ia sfîrşit pe un pinten stîncos acoperit cu un mic pîlc de jnepeni. Pasajul următor măsoară 40 m. Pe prima porţiune ne orientăm spre stînga, pe un parcurs dc cca 10 m, după care urcăm, în diagonală şi spre dreapta, o succesiune de obstacole întrerupte de mici pasaje înierbate. In partea finală a traseului escalada continuă de-a lungul unei fisuri surplombante, ce nu poate fi depăşită decît cu ajutorul cîtorva pitoane, după care ascensiunea ia sfîrşit pe mica platformă care marchează punctul culminant al ţancului.

Pentru coborîre urmăm linia de creasta pînă la capăt, după care efectuăm, pe faţa dinspre V. lui Zangur, două rapeluri a 40 m, continuate printr-o coborîre liberă. Primul rapel conduce pe o platformă cu zade, iar cel de al doilea, pe o faţă acoperită cu o vegetaţie scundă. După recuperarea frînghiilor, urmînd un brîu ce încinge partea inferioară a ţancului, revenim curînd în punctul de plecare.

Traseu de legătură. De la baza ţancului, coborîm firul Vîlcelului Uriaşului, iar în continuare Valea Seacă a Caraimanului, pînă la Drumul Fîntînii; de aici la dreapta (spre E) ajungem la Muşteni, după cca 1½ – 2 ore de la ieşirea din traseul escaladat.

6.  SPĂLĂTURA VĂII SECI A CARAIMANULUI

Generalităţi. Firul văii, foarte înclinat şi întrerupt de cîteva săritori înalte, îşi are obîrşia sub Şaua Mare a Caraimanului, formează un horn aproape neîntrerupt şi ia sfîrşit deasupra uriaşei rupturi de pantă ce se prăvăleşte în amfiteatrul Văii Seci. Grad de dificultate: traseul peste marea spălătură a văii, fiind accentuat dificil (4 A), nu poate fi întreprins decît de alpiniştii cu o pregătire tehnică avansată; ascensiunea vaii (traseul parţial) cu intrarea indirectă pe fir (grad de dificultate: 2A) este accesibilă alpiniştilor pregătiţi. Materiale: o coardă, carabiniere, 3-5 pitoane elc. Durata din Valea Seacă în Şaua Caraimanului: 2 – 3 ore. De la Buşteni la baza traseului: 2 – 3 ore.

Descrierea traseului. Intrarea indirectă urmează coastele, pe alocuri puternic înclinate dintre Hornurile Văii Seci şi firul Spălăturii, care rămîne în dreapta noastră. Din acest punct şi după o traversare lungă spre dreapta, peste o serie de praguri şi brîne foarte expuse, iar în parte discontinue, intrăm pe fir, pe care îl urmăm cu mici deviaţii, pînă în Şaua Caraimanului. Valea prezintă o serie de trepte şi blocuri stîncoase, de înălţimi şi aspecte variate. În partea inferioară, primele obstacole pot fi ocolite pe un parcurs de cca 40 m prin dreapta, pe faţa ce cade spre S, din Peretele Picăturii, după care, cel mai dificil dintre ele, denumit Săritoarea Bolovanului, de cca 25 m înălţime şi de aspectul unui horn vertical şi cu pereţii umezi, surplombat în partea superioară de un mare bloc, se escaladează prin ramonaj, iar în punctul surplombant, printr-o traversare dificilă peste un prag de piatră, care iese deasupra acestui obstacol puternic.

După trecerea Săritorii Bolovanului, valea se deschide şi traversează curînd două brîne bogat înierbate, ce fac legătura cu Hornurile Văii Seci, pe care le distingem în stînga noastră. Cîţiva zeci de metri mai sus, ascensiunea văii ia sfîrşit în Şaua Mare a Caraimanului.

Trasee de legătură. De la Crucea Caraiman, urmînd către stînga, spre SV, poteca ce însoţeşte Brîul Mare al Caraimanului, coborîm în V. Jepilor, la cabana Caraiman. De aici putem urca la platou spre Babele-Peştera, sau coborî la Buşteni, pe firul Văii Jepilor.

Caracteristica traseului iarna. Firul Spălăturii prezintă, de la limita superioară a marii rupturi de pantă în sus, aspecte aproape identice cu ale Hornurilor Văii Seci, zăpada fiind bine ancorată între pereţii foarte apropiaţi ai văii. În schimb, intrarea pe traseu, prin traversarea coastelor foarte expuse şi înclinate dintre Hornurile Văii Seci şi firul Spălăturii, este, în epoca zăpezilor, foarte grea şi periculoasă. Astfel fiind, escalada nu poate fi întreprinsă decît numai de alpiniştii bine antrenaţi.